it’s not so much a question of them having or not having the ideas and the necessary vocabulary to express those ideas, but of our own capacity to accept, even if only out of simple human empathy and intellectual generosity, that a peasant from the very earliest times and an old man leading two sheep along by a piece of rope, with only a limited knowledge and a language that is still only taking its first tentative steps, were driven by the need to try out ways of expressing premonitions and intuitions apparently beyond their reach. Obviously, they didn’t say those actual words, but the doubts, suspicions, perplexities, argumentative advances and retreats were nevertheless there. All we did was put into a modern idiom the twofold and, for us, insoluble mystery of the language and thought of the time. If the result is coherent now, it would have been then, given that we’re all of us muleteers travelling down the same road. All of us, both the learned and the ignorant.
Cain este osândit de dumnezeu la veşnică rătăcire, la care se adaugă o protecţie divină obţinută prin şantaj, în momentul următor asasinării lui Abel. Personajul principal în cartea de faţă reprezintă, am putea spune, arhetipul personajului principal din cărţile lui Saramago – veşnicul rătăcitor, uneori prezentat singur (Toate numele, Intermitenţele morţii etc), alteori în colectiv (Pluta de piatră, Eseu despre orbire etc). Dacă Kirillov trebuie să se sinucidă pentru a fi dumnezeu, Cain trebuie să-l omoare pe Abel pentru că nu-l poate omorî pe dumnezeu. Cain, primul fiu al expulzaţilor Adam & Eva, conceput printr-o mână tacticos plasată a îngerului păzitor al porţilor raiului, Azael (Azazel?), pe sânul Evei, este transportat fără vreo logică anume în diferite episoade ale vechiului testament: Turnul Babel, Abraham (Avraam) şi sacrificarea lui Isaac, Sodoma şi Gomora, bătălia de la Ierihon, suferinţele lui Iov din Uz (ca urmare a unui pariu dintre dumnezeu şi satana), Muntele Sinai şi viţelul de aur, soţia lui Lot, fiicele lui Lot, Arca lui Noe ş.a. Cain se află într-un veşnic prezent, chiar dacă timpul e altul, Saramago folosindu-se de paradoxul timpului al Sfântului Augustin.
Sexualitatea este prezentată, ca în majoritatea cărţilor lui Saramago, nedisimulat, timpul ‘inocenţei’ fiind cu siguranţă un timp al desfrâului, cum de altfel o arată diversele episoade ale vechiului testament, situaţii adesea provocate de manipulările stăpânului, cum ar fi nevoia de repopulare a pământului după Marele Potop. De altfel, Potopul ridică şi probleme funcţionale, cum ar fi curăţarea excrementelor miilor de animale, în special ale celor mari, excremente care fac o victimă din soţia lui Kham, aceasta alunecând şi ajungând sub picioarele unui elefant, sau faptul că o arcă atât de mare, pentru a nu se scufunda, ar trebui să se afle de la început pe un ocean destul de adânc să-i susţină greutatea, altfel, aşteptând în vale potopul, s-ar fi scufundat.
Cain was led by them into a separate room, his clothes were removed and he was then washed with warm water from head to toe. The insistent, probing touch of the women’s hands provoked in him an erection he could do nothing to repress, always supposing such a thing is possible. They laughed and, in response, redoubled their efforts on his erect organ, which, amidst much laughter, they referred to as a silent flute, and which suddenly leapt from their hands, as supple as a snake. The result, given the circumstances, was all too predictable, the man suddenly ejaculated, in several spurts, which the slaves, kneeling down as they were, received on their faces and in their mouths.
Cruzime, sânge nevinovat vărsat, toate episoadele sunt rodul unui maestru păpusar pervers, angrenat, asemenea unui copil, într-un joc în care există doar ‘I win’, şi care după o întreagă istorie de masacre, asasinări, incesturi şi câte altele, decide să distrugă tot ce a creat până atunci, să omoare omenirea şi să creeze omul nou – pur şi supus. Aşadar, în final îl găsim pe Cain ajuns pe arc, alături de Noe, soţia acestuia, fiii şi nurorile sale, unde fiind cel mai viril dintre bărbaţi trebuie să pună osul la treabă pentru repopularea speciei, ceilalţi bărbaţi cedându-şi femeile pentru a respecta voia stăpânului. În final, Cain îl outsmart pe dumnezeu, ucigându-i pe rând pe toţi oamenii de pe corabie. Când acesta porunceşte – evident, nimanui – să iasă din corabie, apare doar Cain, şi suntem asiguraţi că până la moartea acestuia din urmă, care înseamnă totodată moartea stăpânului, au avut loc numeroase polemici, dumnezeu folosindu-se de a sa dialectică divină, iar Cain de logică şi raţiune (că doar părinţii săi au ales cunoaşterea).
Un roman foarte plăcut de citit, mai ‘uşor’ decât majoritatea cărţilor lui Saramago, însă perfect pe post de ‘testament literar.’ Într-un anumit fel completează Evanghelia după Isus Cristos, şi totodată oferă, cum spuneam la început, un final foarte interesant, mai exact ultima frază din literatură a lui Saramago, care poate fi interpretată în atâtea moduri: ‘The story, though, is over, there will be nothing more to tell.‘
- Jose Saramago, Cain, trans. Margaret Jull Costa, Houghton Mifflin Harcourt, 2011. ↩
Cain — Jose Saramago – Mind Porn…
” Cain este osândit de dumnezeu la veşnică rătăcire, la care se adaugă o protecţie divină obţinută prin şantaj, în momentul următor asasinării lui Abel. Personajul principal în cartea de faţă reprezintă, am putea spune, arhetipul personajului principa…
[...] Porn a scris cuvinte frumoase despre ultima carte a lui Sarmago, Cain, cu numeroase paralele fata de celelalte carti ale sale si trimiterile biblice ale cartii: ” [...]
[...] de tracţiune în cazul în care nu-i utilizat vreun măgar – precum în Pluta… şi Cain). Ultimul paragraf aminteşte atât de tare de acel determinism-în-faţa-morţii excelent redat de [...]