Anii liberalizării sunt puternic mitificaţi, am auzit atâtea povestiri despre această perioadă, mulţi dintre cei care au trăit atunci îşi amintesc, nostalgici, de aceşti ani, spunând ‘ce vremuri am trăit noi’ şi ‘ce bine era atunci’, alţii care nu i-au trăit le preiau povestirile, şi le însuşesc, perpetuând acel complex de paradise lost al omului vechi, complet anacronic astăzi la nivel macro. În acei ani, vom afla dintr-o lectură superficială,1 au avut loc mai multe schimbări: deschiderea graniţelor, produse occidentale bune, adoptarea modei din vest, de la mini-jupe la melodii şi filme, un sentiment fantastic comparat cu teroarea anilor cincizeci, ani fie trăiţi, fie ‘auziţi’, eliberarea deţinuţilor politici şi slăbirea poliţiei politice, recuperarea trecutului interbelic, a diverşilor oameni de cultură, recuperarea ‘fiinţei naţionale’ după perioada internaţionalizării, şi o creştere economică foarte importantă.
Ştim acum foarte bine că în tot acest timp supravegherea populaţiei era la fel de vigilentă, doar că mai subtilă în manifestări. Mai trebuie, poate, să insistăm pe faptul că acel import de cultură occidentală, care a contribuit în mod decisiv la intrarea anilor respectivi în mentalul colectiv românesc,2 a fost retuşat pentru a respecta normele socialismului, astfel încât cultura occidentală ajunsă în România a fost mai mult o fantasmă. Puritatea omului nou nu putea fi întinată, nu puteau exista referiri la homosexualism, travestiţi, droguri (acestea, după nişte ani, vor fi folosite pentru a demoniza Occidentul), sex explicit, vreun tablou cu Mao sau alt lider prezent în vreun film, violenţă, referiri la China sau URSS, avort, metode anticoncepţionale. Atât filmele din Occident, cât şi cele din ţări socialiste mult mai permisive în aceşti ani, au fost cenzurate. Iar în mediul autohton, cum semnalează CTP în cartea menţionată la început, semnalul că liberalizarea a murit încă din faşă, în mediul cinematografic, este dat de interzicerea, după câteva săptămâni de rulare în cinematografe mici, a filmului Reconstituirea (1968), regizat de Lucian Pintilie, probabil cel mai bun film anti-sistem de la noi, şi într-adevăr un film excelent.
Mai întâi ‘o scurtă directivă’, apoi cele mai cunoscute filme cenzurate (în caz că nu e evident, pasajele următoare sunt din cartea menţionată: p.186, respectiv pp. 188/9):
Din RDG sunt alese filmele Eu, tu şi micul Paris şi Al treilea. Avortul şi lesbianismul pot să apară pe ecranele est-germane, în România ele nu trec:
Vă comunicăm că la filmul “Al treilea” – RDG, este necesară înlăturarea următoarelor secvenţe:
– secvenţa preparativelor eroinei pentru a scăpa de graviditate;
– secvenţa apropierii dintre cele două femei cu replica (aproximativ) “Noi trebuie să ne apreciem întîi”.
(…)
În perioada 1968-1973 au fost supuse cenzurii, printre altele, următoarele filme celebre care au rulat în cinematografele din România: La dolce vita (regia Federico Fellini), La nord prin nord‑vest (regia Alfred Hitchcock), Blow‑Up (regia Michelangelo Antonioni), Pădurea de mesteceni, Nunta (regia Andrzej Wajda), Jurnalul unei cameriste (regia Luis Buñuel), Toamna cheyennilor (regia John Ford), Atentatul (regia Yves Boisset, cu Jean-Louis Trintignant, Gian Maria Volonté), Mireasa era în negru (regia François Truffaut), Joe Hill (regia Bo Widerberg), Când legendele mor (regia Stuart Millar, cu Richard Widmark), Desculţ în parc (regia Gene Saks, cu Robert Redford, Jane Fonda), Binecuvântaţi animalele şi copiii (regia Stanley Kramer), Mesagerul (regia Joseph Losey), Anonimul veneţian (regia Enrico Maria Salerno, cu Tony Musante), Clasa muncitoare merge în paradis (regia Elio Petri, cu Gian Maria Volonté), Mărturisirile unui comisar de poliţie făcute procurorului republicii (regia Damiano Damiani, cu Franco Nero, Martin Balsam), Hello, Dolly! (regia Gene Kelly, cu Barbara Streisand), Doi pe un balansoar (regia Robert Wise), Aşteaptă până se întunecă (regia Terence Young, cu Audrey Hepburn), Anna celor 1000 de zile (regia Charles Jarrott, cu Richard Burton, Geneviève Bujold), Ultimul domiciliu cunoscut (regia José Giovanni, cu Lino Ventura), Bulevardul romului (regia Robert Enrico, cu Lino Ventura, Brigitte Bardot), Creierul (regia Gérard Oury, cu Jean-Paul Belmondo, Bourvil), În arşiţa nopţii (regia Norman Jewison, cu Sidney Poitier), Clanul sicilienilor (regia Henri Verneuil, cu Jean Gabin, Alain Delon, Lino Ventura), Mayerling (regia Terence Young, cu Omar Sharif, Catherine Deneuve).