Time travelling în 331

Bogdan @ January 29th, 2012 - Category: varia et curiosa - 0 comments - permalink

O hartă a curioşilor nebuni trebuie să ţină seamă de personajul povestirii de faţă, cu toate că n-avea o locaţie tocmai fixă, itinerariul său urmând, totuşi, un traseu constant. Categoria nebunilor-de-autobuz este dintre cele mai fecunde, cel puţin în Bucureşti, iar individul nostru (care din păcate nu beneficiază de vreo poreclă) a dat, cel puţin o perioadă, reprezentaţii pe traseul Piaţa Romană-Dorobanţi-Aviatorilor-Piaţa Presei, în ambele sensuri. Asta se întâmpla acum nişte ani, când încă eram la liceu, dar nu pot spune cu siguranţă că l-am văzut de-a lungul tuturor celor patru ani. Oricum, de vreo 15 ori tot am dat de el.

Un individ de vreo treizeci de ani, îmbrăcat normal, având trăsături ascuţite, se suia liniştit în autobuz şi începea să vorbească singur. Nu ţipa, vorbea chiar spre şoptit. Remarcai imediat un tic al capului manifestându-se asemenea unei maşini de scris când se termina rândul – ching! Vorbea foarte repede, rar inteligibil, de obicei gibberish pus pe fast-forward, cu toate că sunt încrezător că el înţelegea ce spunea. Pauzele dintre propoziţii erau umplute cu un ‘da, daaa, ssssss’, după care naraţiunea îşi relua cursul, deşi dacă-mi amintesc bine repeta de multe ori tot ce spunea, sau aproximativ, ca în cazul unui obsessive–compulsive disorder gone wild. În acest moment majoritatea băbuţelor din autobuz se puneau pe făcut cruci.

Singurul discurs de-al său pe care mi-l amintesc bine este legat de un veritabil object of desire contemporan. Personajul nostru recita un fel de mantră, aşa cum menţionam mai sus legat de repetiţie, spunând că trebuie neapărat să se întoarcă în timp cu câţiva ani să schimbe preţul unui laptop Apple. Da, un laptop, unul bun, pentru că îi înşira şi caracteristicile (să nu uităm că rămăsese blocat pe un model vechi de nişte ani). Pe-atunci îmi imaginam cum apogeul vieţii sale ar fi fost legat de posibilitatea cumpărării respectivului laptop, şi cum n-a reuşit să obţină toţi banii, a luat-o razna încet dar sigur.

Dar OCD-ul n-ar fi singura problema, întrucât în timpul discursurilor obişnuia să se contrazică, certe, şi altele asemenea, cu interlocutorul imaginar, dar de fapt existent. Pentru că atunci când argumenta viziunea opusă schimba şi personajul, modificând, uşor dar sesizabil modul de a vorbi, adăugând astfel listei şi niţică schizofrenie & personalitate multiplă.

Oricum, ‘nebunul’ prezentei istorisiri nu era violent, nu înjura, nu mirosea, ignora pe toată lumea, trăind în lumea lui, la fel cum toată lumea îl ignora, aparent trăind în lumea noastră. Ultima dată când l-am văzut s-a urcat în autobuz când eu eram deja, iar când l-am auzit că-şi începe discursul am zâmbit puternic, anticipând tulburările societale urmând a se produce: băbuţe pregătindu-se de-nchinăciuni, domni dând dezaprobator din cap, şi restul-comunităţii-331 prefăcându-se că nu există.

Tagged , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Anunţă-mă când apar comentarii noi! Te poţi abona la postare şi fără să comentezi.

meta