În primul rând acceptarea noii legi a educaţiei ca pe un nou început în vederea îmbunătăţirii valorii învăţământului superior, cu toate restructurările şi reanalizările pe care le impune; al doilea aspect interesant mi s-a părut cel legat de mitologia salariului în ţările post-comuniste (deşi cred că are o valabilitate mai mare de atât), căci intervievatorul a avut grijă să pună rapid problema pe posibilităţile unui salariu bănos în viitor ale absolventului de ştiinţe umaniste, iar răspunsul a fost unul în care eu cel puţin m-am regăsit: în general se consideră de dorit un serviciu foarte bine plătit, oricare ar fi acesta, pe când în realitate un om va accepta un serviciu mai prost plătit sau o reducere a salariului dacă mediul este plăcut, şeful e uman, iar respectivul are ocazia nu doar de a face ceva plăcut lui cât de cât, dar şi sentimentul că este pus în valoare, că se poate dezvolta şi poate demonstra ceea ce poate.
Un ultim aspect pe care îl menţionez este cel legat de plecarea pentru studii superioare specializate în afară, şi aici iar omul de la TVR începuse cu veşnicul “ce facem să nu mai plece studenţii, să-i ţinem aici”, şi încă o dată răspunsul domnului Pânzaru l-a dat niţel peste cap – simplu, nu-i ţinem. Problema este de a avea capacitatea de a-l valorifica pe studentul plecat la un doctorat în afară atunci când termină studiile, să poţi să-l primeşti aici şi să-i oferi condiţiile necesare cercetării în domeniul respectiv, dacă nu le ai, atunci cu siguranţă este mai bine ca el să ajungă acolo unde poate contribui semnificativ, în ştiinţă să spunem, căci ştiinţa este universală, de fapt în zilele noastre mai totul este global.
[...] cumva de mesajele lasate pe blog de Bogdan, am „risipit” mult din ideea acestui articol in raspunsul pe care m-am straduit sa i-l ofer [...]